Semnele unei boli greu de tratat: LIPSA DE STRATEGIE
Sunt dese situațiile în care discut cu persoane care sunt fie la început de business, fie conduc firme sau departamente ale unor firme de nivel național.
Aud diverse comentarii pe marginea direcției dezvoltării și strategiei companiei, a crizei de personal motivat și implicat, a bugetării și a trendului pe care îl va avea piața.
Identific în multe situații cam aceeași atitudine: lipsa unei strategii pe termen mediu și lung, aceleași piste neclare, șovăielnice sau accidentate pe care merg și stressul cand intervin situații externe, previzibile uneori.
Constat că există prea multă reactivitate la piață și la concurență și prea puțină viziune și planificare.
Iar când ceva nu merge bine, când indicatorii sunt în pericol de a nu fi realizați și cota de piață scade vizibil, se caută soluții salvatoare, neapărat urgente și neapărat cu efecte imediate.
Multe companii trăiesc dintr-o istorie glorioasă care nu mai este actuală. Și nu vor sau nu mai pot să se adapteze. S-a schimbat piața, s-au schimbat competitorii și au crescut exigențele clienților.
Cred că a trecut vremea haiduciei, când era destul să exiști și cresterea era oarecum naturală, venită din expandarea pieței.
Acum nu mai este suficient să ai un start bun și profitabil, există nevoia de a te menține în piață ca un jucător important, este nevoie să crești sustenabil.
Iar această creștere nu este viabilă în lipsa strategiei pe termen mediu și lung.
Vezi cum se manifestă câteva “simptome” ale lipsei de strategie sau o strategie insuficient de clară:
Ceea ce se întâmplă în mediul extern îți schimbă identitatea companiei, piața pe care activezi, afectează planurile de dezvoltare a produselor noi;
Deciziile luate sunt reactive la situațiile din piață, începi să faci ce fac și ceilalți competitori ai tăi.
Nu-ți cunoști avantajele competitive și în consecință nu beneficiezi de ele;
Nu ai viziunea domeniului sau produselor ce ar trebui dezvoltate și a domeniului ce ar trebui inactivat pentru că nu mai sunt rentabile;
Afacerea beneficiază de planificare, dar nu înseamnă că aceasta are și stategie;
Realizarea sau chiar depășirea obiectivelor financiare anuale este modalitatea de cuantificare a performanței, dar nu este strategia în sine;
O buna planificare a resurselor, a focusării personalului din vânzări, din achiziții, poate aduce rezultate bune, însă nu reprezintă direcția pe care compania trebuie să o urmeze, viziunea pe termen lung la care toate departamentele trebuie sa se alinieze.
De cele mai multe ori, aceasta lipsă de consecvență și de strategie este înlocuită de implicarea managementului de top în toate departamentele companiei.
Unde duce aceasta abordare?
La frustrări imense pentru top managerul care are această abordare.
Acesta consideră ca niciun middle manager subordonat nu-I înțelege viziunea și se ferește să delege către aceștia, frustrați la rândul lor de colaborarea defectuoasă cu cel ce ar trebui să le fie mentor.
Neavând o direcție strategică, compania este condusă de neînțelegerile din interior, de influențele mediului extern sau a unor manageri mai autoritari care-și impun viziunea proprie, de cele mai multe ori bună pentru departamentul pe care-l conduc dar fără imaginea de ansamblu a întregii firme sau chiar și mai rau, influențată de strategia competitorilor și a furnizorilor.
Ce implicații mai are lipsa de strategie?
Implicarea angajaților și motivația acestora scade dramatic când aceștia nu cunosc finalitatea și direcția în care trebuie să meargă, managerii au putere de decizie și acțiune limitată, pierzând astfel oportunitățile apărute în piață, este mult îngreunat fluxul proceselor între departamente.
Dacă e ceva ce totuși are un trend crescător, acesta este stresul, birocrația, lipsa de eficiență și așteptarea unor decizii critice pentru business.
Viziunea și strategia care să pună lucrurile și oamenii în mișcare nu sunt doar concepte sterile și teorii frumoase din cărți de management.
Sunt poate cele mai importante aspecte de stabilit la început de an, sunt temelia care te face să construiești sănătos în loc să dărâmi după ce ai construit harnic în direcții nepotrivite.
Rămâne să te întrebi dacă vrei lipsa asumării responsabilității în loc de urmarea unei viziuni care aliniază oameni și resurse, care animă minți și inimi, dacă-ți dorești plafonarea și stagnarea angajaților în proceduri învechite sau o percepție de companie care inovează, promovează evoluția și eficacitatea în tot ceea ce face, demnă de admirația partenerilor și clienților săi.
Compania ta, are un strateg bun?
Sau dă semne de boală?
Ești pregătit să o tratezi? Pentru că se poate. Și pentru că merită!