OAMENII CARE FAC DIFERENTA

Vorbesc cu manageri din diverse companii sau chiar cu oameni ce fac pasul dinspre corporatie spre antreprenoriat si nu de putine ori, in discutiile de coaching, observ cum felul in care se uita la provocari este unul plin de piedici si de neajunsuri, care poarta diferite forme:

DA, DAR…

• Pentru promovarea asta as avea nevoie de un buget de 4 ori mai mare…
• Nu am echipa cu care sa implementez……
• Nu gasesc specialisti si cei pe care-I gasesc cer enorm de multi bani……
• Colosii din industrie au platformele si tehnologia lor.…..
• Departamentul meu de sales este ineficient…marketingul nu ne aduce lead-uri calificate…

CAND OCOLIM SOLUTIILE

Cateodata, modul nostru de gandire nu face decat sa ocoleasca orice solutie. In calitate de coach, ma ajuta extrem de mult sa imi imaginez deja rezolvata provocarea persoanei din fata mea si astfel, vad persoana  inconjurata de…o mare de posibilitati. Ca si cum, cu inteligenta, resursele si experientele acumulate, cu intuitia si creativitatea de care este disponibila persoana – are deja solutia situatiei sale. Doar ca acum a uitat-o….si eu il ghidez sa si-o aminteasca sau sa o construiasca 🙂

Mi-l aduc astfel aminte, ca o ancora ce ma ghideaza spre solutii, pe Ivan Patzaichin, castigand aurul olimpic la canotaj, cu pagaia rupta.

Intr-o situatie in care pare ca iesirile s-au infundat, o abordare care ar putea ajuta sa evoluezi catre urmatorul pas, ar fi sa-ti pui cateva intrebari:

• Ce poti face totusi, cu bugetul pe care-l ai? 
• Cum poate fi aceasta echipa, mai eficienta?
• Care sunt oamenii care ar lucra in mod voluntar, pentru acest proiect in care chiar cred?
• Ce mici ajustari ar putea fi facute, astfel incat rezultatele sa fie relevante si cu impact?
• Cand scenariul tau nu seamana cu realitatea cu care te confrunti, ce poti crea totusi?
• Atunci cand situatia nu e ideala, cat de flexibil și adaptabil esti?

CAND SCENARIUL SE SCHIMBA

Perlman este un mare violinist, cu o poliomelita care-l face sa mearga greoi, ajutat de carje. In seara concertului despre care va povestesc, mergea tremurand spre scena. Numai acel drum parea sa fie pentru el, o victorie.

Audienta asteapta silentioasa reprezentatia maestrului, pe una dintre cele mai dificile piese cantate la vioara.

Ceva insa, a mers foarte prost: una dintre corzile viorii lui a sarit la putin timp, intr-un zgomot ascutit. Sala a amutit intr-o tacere apasatoare, colectiva. Presupunerea de pe buzele tuturor era ca va dura o vesnicie ca el să se ridice, sa strabata drumul inapoi in carje, fie să gasească o alta vioara, fie sa I se monteze o alta coarda.

El insa….a ales un alt drum. A asteptat o clipa, si-a închis ochii si apoi a făcut semn dirijorului sa inceapa din nou. A cantat cu o asemenea pasiune si puritate, cum audienta nu a mai auzit pana atunci. Sa canti opera cu doar trei corzi e …aproape imposibil. Orchestra stia asta, publicul stia asta….. dar în acea seara, Itzhak Perlman a refuzat sa stie asta.

Daca erai in sala, il puteai vedea schimband, recompunand piesa în cap. Suna ca si cum ar fi inventat cateva sunete noi, neauzite inainte. O tacere minunata s-a instalat pret de multe secunde cand a terminat. Fiecare persoana de acolo mai voia sa tina aceste momente pretioase, doar pentru ei, inainte de a izbucni in aplauze prelungi. Perlman a zâmbit, linistind sala printr-o ridicare usoara de arcus si, pe un ton linistit si ganditor, a spus:

“Stiti, uneori este sarcina artistului sa afle cat de multa muzica poate face cu ceea ce a mai ramas “.

Poate ca aceasta intamplare are relevanta nu doar pentru artisti, ci si pentru noi. Perlman s-a pregatit toata viata pentru a canta pe o vioară cu patru corzi si…..in mijlocul unui concert, se “trezeste” doar cu trei. Acea interpretare a fost memorabila, mai frumoasa  decât oricare alta interpretata vreodată înainte, cu patru corzi.

Poate ca rolul nostru….e sa “interpretam muzica”, sa obtinem rezultate, sa implementam strategii nu cu ceea ce ne-am imaginat ca fiind ideal. Ci cu ceea ce deja avem sau putem avea ca resurse. Iar cand nu mai avem….cu ceea ce a ramas din ce avem.

CUM NE ASUMAM RESPONSABILITATEA PENTRU SCENARIUL SCHIMBAT

Atunci cand emotia care ne-a locuit cateva secunde sau cateva ore si inspiratia se va fi terminat, ce face diferenta? 

Cum acea inspiratie se va reflecta in ceea ce alegem sa gandim, sa aplicam diferit in munca sau viata de zi cu zi?

In loc sa ne plangem de insuficienta resurselor si de neimplicarea oamenilor….cat de valoros ar fi sa avem abordarea mai putin confortabila, dar sanatoasa de a ne uita ….spre felul in care ne asumam noi responsabilitatea actiunilor noastre. 

In sedintele individuale sau workshopurile dedicate echipelor, foarte relevanta este abordarea “iesirii din mentalitatea problemei” si intrarea in mentalitatea solutiilor:

• Tu ce faci când planurile si estimarile nu merg conform previziunilor?
• Alegi sa arunci prosopul? Suspini ca un copil care nu are ultimul model de gadget? 
• Alegi sa preiei ceea ce a rămas și continui proiectul?
• Ce poate face o diferenta?
• Care este cel mai mic pas care ar produce o schimbare semnificativa?
• Care este costul ramanerii in acest blocaj si al inactiunii?

Povesti asemeni celei citite impresioneaza, storc lacrimi, poate le impartasim si prietenilor.

Cum se reflecta ele in ceea ce faci tu, atunci cand ai o provocare?

Ce ramane dincolo de inspiratie?

“Don’t die with the music still in you” spunea Wayne Dyer. 

Suntem oameni care fac diferenta….in ceea ce sunt, in ceea ce fac, in ceea ce trasmit altora?