O mână aspră căreia îi pasă?

O mână aspră căreia îi pasă?

Este 21 octombrie și e una din puținele zile în care este ziua tatălui meu și nu sunt acasă.

Îmi aduc în schimb aminte, ca și cum ar fi fost săptămâna trecută, deși au trecut mai mult de vreo 7 anișori de când, într-o noapte…. în care veneam de prin peregrinările mele corporatiste, dinspre un  drum lung de București…

Ajunsă acasă în jurul orei în care primul vis te părăsește numai bine să-I facă loc celui de-al doilea, tatăl meu mă aștepta cu lumina deschisă și cu mancarea caldă.

Văzându-mă foarte obosită, într-un exces de tandrețe, el fiind de obicei foarte reținut, tatăl meu m-a mângâiat pe față… într-un gest menit parca să-mi ia toată durerea de spate acumulată pe un drum de vreo 10 ore.

  • Mă zgârii…….i-am replicat eu tăios!
  • Iartă-mă, fata mea….….eu nu lucrez cu mâinile pe taste….ca tine! Și a plecat…să nu-i văd tristețea și lacrimile…

Secunda aceea mi-a rămas pirogravată în creier. Aș fi vrut să o iau înapoi, aș fi vrut să fiu mai înțeleaptă și să apreciez ce-mi oferea.

Tatăl meu pictează cu cărămizi și mortar și are mâinile foarte aspre….dar asta….nu mă mai deranjează.

Mă uimește chiar cu câte-un amestec de mândrie și modestie în același timp, când îmi arată câte-o cladire superba a Timișoarei despre care spune: la asta am lucrat și eu…

Am învățat să apreciez  mâinile aspre ale părinților mei, tâmplele lor cărunte și poate un fel demodat de a-mi spune că mă iubesc!

Gândește-te la familia ta, la cei dragi ție.

Cine este pentru tine, mâna aspră? Și ce te poate învăța ea?

De câte ori ai blamat un comportament, fără să știi ce emoție este în spate?

Uneori, o mână aspră căreia îi pasă, mă atinge mai mult decât o mână fină căreia nu-i pasă.

Unii oameni știu să spună UN ALTFEL DE “TE IUBESC’ și ÎMI PASĂ cu cuvinte de genul:

Când vii acasă? Să manânci! Ai grijă de tine!

Să te îmbraci bine, să nu răcești!

Văd că ai mult de muncă la acest proiect. Cu ce-ți pot fi de folos? 

Te rog să mergi să te odihnești! Poți continua rapoartele mâine. 

 Și nu sunt deloc mai puțin valoroase decât cuvintele cool de astăzi.

Ne luăm ca modele de urmat persoane valoroase, după propriile noastre criterii. Care au reușit într-un domeniu, au avut performanțe pe care și noi dorim să le atingem.

Și nu este nimic greșit în asta.

Îmi reamintesc însă și pentru mine capătă valoare și noi valențe, refecția asupra învățăturii acelei nopți:

Poate că modelele de urmat în viață, nu apar pe ecrane și nici în vreun top al profitului și notorietății –   ci în cadrul ușii, zâmbind, în fiecare zi.

Și de cele mai multe ori, se numesc părinți!

Câteodată sunt prieteni, pot fi profesori, pot fi mentori, oameni întâlniți la intersecții de drumuri. Acele…turning points.

Și eu ….mi-am ignorat oamenii dragi în goana vreunui deadline. Iar ei mă iubesc în continuare, doar cu mai multe riduri pe față și mai multe fire cărunte ce nu mai sunt timide.

Amintirea aceasta mă face să îmi pun câteva întrebări.

Când am luat ultima dată o pauză și am sunat câțiva dintre oamenii dragi?

Oare, apreciez ce sunt cu adevărat și ce fac oamenii de lângă mine?

Și de multe ori, răspunsul a fost nu.

Oare cum am de gând să îndrept și să acționez pe viitor?

Trăim într-o lume pe care gândurile și întrebările noastre o formează.

Cuvinte care au potențial de a crea și transforma viitorul nostru și oamenii din el.

Dacă oamenii pe care îi apreciezi ar fi asemeni acestui bonsai, cât de frumos ar fi el?

 

Ţi-a plăcut? Distribuie și prietenilor tăi!Share on Facebook27Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Site găzduit și dezvoltat de ServHost.ro