Anișoara Marinescu
Cel mai provocator este faptul că Anca este foarte activă și ne captează în training foarte repede, nu suntem simpli spectatori, inclusiv eu sunt activă în training deși participarea mea la cursuri este cumva în backstage.
Ceea ce-mi place foarte mult este ca atunci când se sfârșește trainingul, defapt nu s-a sfârșit. Întotdeauna transmite feedback și este acolo pentru noi, pentru acest proiect.
Cum este Anca ca și trainer?
Emotivă înainte de a începe și foarte proactivă atunci când este efectiv în training.
E ca la teatru: emoțiile din culise răman în culise și informația e transmisă exemplar pe scenă.
Ce-mi place cel mai mult în training este partea de analize, studii de caz și simularea, care sunt reale și transmit informațiile foarte concret. Ideile pe care le aflu în curs, le pot folosi imediat la job. În traininguri, mă simt foarte confortabil și deschisă. Nu-mi pun niciodată problema că aș fi judecată sau că aș zice ceva nepotrivit.
Cursurile sunt pentru cei ce sunt implicați în afacere dar mai ales pentru cei ce vor să evolueze și să vadă și alte perspective.
Anca descrisă în puține cuvinte: foarte implicată, laborioasă, transmite emoție și face cumva ca și cei mai sceptici oameni să iasă din carapacea lor