Dialoguri cu lideri care inspiră – Luiza Ștefan

Sharing is caring!

Luiza, eu te-am cunoscut cumva înainte de a te cunoaște.

Întotdeauna cu un zambet larg și cu un umor care-ți înseninează și cea mai întunecată zi, pasionată  și cu o anumită înțelepciune, caracteristică celor care-au trecut prin multe gări ale acestei vieți.

Pașii ne-au fost adunați de cineva extrem de drag care ne-a văzut rezonând în aceleași culori și imagini, vorbind în metafore și aspirând către aceleași înălțimi ale împreunului, într-un leadership împărtășit. 

Am remarcat întotdeauna felul uman prin care Luiza susține evoluția oamenilor în călătoria spre liniștea și succesul lor, chiar și prin lama ascuțită a unor adevăruri. Le reflectă uneori cu curaj, alteori cu modestie, dar de cele mai multe ori cu un umor rafinat și stilat. Un chirurg rafinat de suflete.

Așa te văd prin ochelarii mei. Care sunt câteva cuvinte esențiale și relevante, care te-ar putea descrie?

Cred că umorul e starea esențială și relevantă care mă caracterizează. Sunt o optimistă bine informată – adica o pesimistă. 

Mi se pare că viața râde de noi de foarte multe ori, așa că cel mai bine mi-e când îi zâmbesc înapoi. Cred în structura care ține lucrurile într-un echilibru și caut, în egală măsură, flexibilitatea necesară să gasesc echilibrul.

Și pentru că ai amintit de “chirurg” un alt cuvânt important este durere. Fugim de ea, deși doar cu ajutorul ei recunoaștem fericirea. Punem pastile și operații pe simptome și uităm să conținem sursa lor.

Știi, când ești speriat de ceea ce pare un monstru într-o cameră întunecată? Și aprinzi lumina și îți dai seama că erau un palton și o pălărie atârnate pe un cuier? Așa și noi. Și acțiune. Un cuvant esențial și relevant.

Vârsta se măsoară în amintiri, nu în ani. Care amintire îți este foarte dragă și te hrănește emoțional?

Nu m-am mai gândit demult la amintiri, așa că nu pot spune că mă hrănesc cu ele. Dar îmi aduc aminte cu plăcere de multe episoade din viața mea. Acum mi-a venit în minte seara de Ajunul Crăciunului la țară, la bunici. O imagine idilică: soba în care trosnesc lemnele, mirosul din cameră de un pic de fum și de rășină, cojile de mere lăsate de bunica la uscat, zăpada până la uluci; și liniște și cer senin pe care stelele se văd cum cred că nu le vezi nici cu telescopul.

Și vine așa, o senzație că sunt protejata și liberă.

Ai ajutat mulți oameni să se dezvolte, să-și găsească drumul și liniștea.

Destule persoane te urmează. Care crezi că e motivul pentru care simt să facă acest lucru? 

Cred că suntem toți pe aceeași direcție. Poate sunt un pic înaintea unora. Și atunci pare că cineva mă urmează. Dar și eu îi urmez pe alții.

Știi vorba aia cu “suntem media celor 5 cei mai apropiați oameni”?

Am avut oameni în jur când au vrut să învețe, să evolueze, să schimbe ceva în viața lor.

Apoi au prins aripi și își zboară fiecare zborul.

Am oameni în jur pentru că îi țin eu aproape. Vreau să îmi fac media cu ei.

Mi-a spus o clientă “lângă tine pot să râd cu drag de mine”. Cred că de asta am oameni în jur. Le place că le sunt auzite scuzele și neputința. Greșelile, gândirea retrogradă, inerția, lenea, amânarea, furia, ciuda, minciuna… eu spun Da la toate astea. Pentru că nu știu cum aș putea să spun Nu. Le văd! Sunt acolo în fața noastră. Ne dau bătăi de cap.

Putem să spunem ore întregi mantre de gândire pozitivă. Dacă ceea ce fac efectiv, pe pilot automat, este regretul și supărarea, mai bine fac altceva mai distractiv decât mantre. Putem ajunge buni și harnici și generoși și frumoși. Dar hai să vedem ce ne transmite ceea ce este aici și acum.

Fericirea vine ambalată în multe forme și în diferite momente. Care sunt două dintre fericirile tale?

Mama din mine zice că sunt cei doi copii. 

Lucrătorul din mine zice că pasiunea și dăruirea pe care le pun în ceea ce fac.

Iubita e fericită cu o seară la teatru. Prietena e recunoscătoare pentru o plimbare în parc și un prânz.

Iar omul e uimit că vede cum răsare soarele și că aude muzica lui Einaudi.

Suntem două foste corporatiste care valorizează acele experiențe dar care la un moment dat ne-am regăsit în alte feluri de a aduce valoare.

Cum ai  luat decizia despărțirii de corporație și cum este viața ta acum?

Am plecat din corporație când nici ea nu m-a mai vrut și nici eu nu mă vedeam reintegrata în altă parte. A fost o decizie pe care am cântărit-o, fiindcă credite și nevoia de siguranță, dar am pus semnătura pe cererea de demisie și … asta a fost. Doar istoria va decide dacă am făcut bine sau nu.

Viața de acum are alte repere. Liber-profesionistul în România – și nu numai – are alte provocări decât angajatul. Înainte aveam poziție, bani și siguranta, dar nu aveam timpul sau priceperea să mă bucur de ele. Acum am timp mai mult dar fluxul câștigurilor nu este constant, alternează proiecte de colaborare cu lucrul individual  și muncesc din 3 roluri – expertul care livrează serviciile; administratorul afacerii și agentul de vânzări care caută să creeze constant noi oportunități.

 Mă uit acum că le-am scris în ordinea în care îmi place să le fac.

Am învățat și am înțeles multe în anii aceștia. Și despre afaceri și despre mine. “Să fiu propiul meu stăpân” este o Fata Morgana. Programul de lucru este de 24 de ore, 7/7 și mă opresc foarte greu. Îmi lipsesc oamenii din jur și mă vei găsi de multe ori în parteneriate. Etica și integritatea, relația cu clientul și respectul pentru valori, învățate în corporație, au fost o temelie solidă pe care am pornit la drum și m-au ajutat să construiesc cine sunt astăzi.

Sunt unul din puținii care spun că a fost o experiență revelatoare și de evoluție munca în corporații. Acolo am învățat tot ce știu astăzi despre proceduri, sisteme, legislație, management de oameni și echipe, do’s and don’t-s, strategie, analize de trenduri, managementul riscului și al schimbării, cum să lucrezi cu expați, cum să ai grijă de oamenii pe care îi conduci – de la înțelegerea responsabilității pe care o ai când îți pui semnătura pe caietul de instructaj în securitatea muncii până la a ști când a răcit unul dintre copiii cuiva.

Care ar fi decizia pe care ai luat-o și pentru care te feliciți cel mai mult? 

Clar a fost cea când am pornit formarea în coaching. A reprezentat shift-ul vieții mele.

Conectarea cu mine însămi la un nivel pe care nici măcar nu îl bănuiam. M-am regăsit în această meserie din toate punctele de vedere și pare că a fost piesa care a întregit puzzle-ul din viața mea profesională.

Reversul medaliei. Există o radieră a timpului și poți șterge cu ea o singură decizie pe care ai luat-o. Care ar fi aceea? 

Hm! Cred că am renunțat prea curând sau prea fără să explorez latura mea artistică. De fapt decizia a fost să îi ascult pe ai mei. Nici nu am îndrăznit să deschid gura cu pretenția de a face actorie. La mine in familie era un stigmat pe aceasta profesie – ca pe tot ce însemna manifestare prin artă. Când am terminat eu liceul, facultatea de psihologie nu exista – asta mă atragea la fel de mult ca actoria. Așa că am renunțat.

Mi-aș lua înapoi renunțarea aceea.

Ce sfat ai da cuiva la început de drum, de antreprenoriat, carieră sau dezvoltare personală, sfatul acela pe care ți l-ai fi dorit tu să-l  primești, la început de carieră sau de business?

La început de carieră i-am spus fiicei mele: fă cât mai bine ceea ce știi, învață și ce îți place și ce nu îți place, ajută dacă poți, simte-te bine unde muncești.

Dacă nu mai ești ok cu ce se întâmplă, pleacă spunând ce ai de spus și lăsând loc de bună-ziua.

Cât despre business… aș spune “nu te arunca în bazin crezând că așa vei învăța să înoți”. Și unul pentru corporații – “munca LA  afacerea altuia nu este același lucru cu munca ÎN afacerea ta.”

Ce te inspiră să mergi mai departe când ți-e greu? 

Raspunsul “nu” la întrebarea “atâta pot?”

Și acest “nu” vine uneori cu o mână întinsă de la Univers – de exemplu fix când am ramas fără sediu de lucru și fără un proiect care era în derulare, niște colaboratori dragi și-au schimbat și ei sediul și am primit acolo găzduire. 

Peste 2 zile dupa ce am rezolvat asta am primit răspuns afirmativ la un proiect pe care îl propusesem mai demult și nu se materializase până atunci.

Așa a devenit evidentă vorba care spune că “atunci când se închide o ușă se poate deschide o fereastră”.

Îmi place să cred că avem nevoie să fim câteodată inspirați, câteodată ghidați, câteodată să respirăm aceleași idealuri cu alte ființe. Tu ai mentori sau model pe care îl urmezi?

Nu am încă un mentor cu care să lucrez efectiv într-un astfel de proces. Sunt oameni care mă fascineaza cu ceea ce spun și fac, cu ceea ce creeaza și cu modul în care trăiesc și muncesc. Adaptez de la ei cât pot. Le sunt recunoscătoare că au acele viziuni și își asumă misiuni care par uriașe pentru ființa umană. În felul acesta ei netezesc calea pentru cei care vin.

Sunt atrasă mai mult de mentoratul “uman” – adică de felul în care oamenii, somități în vreun domeniu sau nu, dau dovada de smerenie, de toleranță, de iubire și acceptare. Ei au un fel deschis în care primesc viața cu tot ce are ea și o bucurie deosebită a lui “acum”, în care “ieri” este onorat și “maine” este asteptat cu curiozitate.

Rezonez foarte mult cu Wayne Dyer când zice:  “Don’t die with the music still in you” 

Ce este nespus înca, Luiza? Care sunt poveștile pe care urmează să le scrii?

După aproape 4 ani de liber-profesionism pot spune cu mândrie că am ajuns la genunchiul broaștei cu cunoașterea în domeniul construirii și al conducerii unei astfel de afaceri. Încă îmi caut “vocea”. Corporatista structurată și un pic perfecționistă duce încă negocieri cu rebela care vrea sa răstoarne lumea și își caută un punct de sprijin.

Și sigur va fi o poveste despre proprii mei pantofi fermecați pe care știu că îi pot folosi să mă ducă “acasă” dar, cum spuneam mai sus, încă adun Lei și Oameni de Tinichea și Sperietori, încă sunt o Dorothy cu toate la dispoziție, căutându-l pe Oz doar pentru a îi îmbogăți și pe alții cu inimă, curaj și minte. 

Pentru articole inspiraționale, pentru experiența din companii și coaching tradusă cu umor inteligent și autentic, pe Luiza Ștefan, Coach &Trainer, o puteți găsi pe rețelele LinkedIn și Facebook .

Sau pe blogul personal, Just Believe in You unde te va întâmpina cu zâmbet, zicându-ți:

Săptămânile viitoare, vei cunoaște prin ochii întrebărilor și mai ales al răspunsurilor, un alt lider, o persoană care inspiră prin ceea ce face și ceea ce este, care este relevantă și semnificativă pentru cei din jurul său.

Până atunci, te invit la un zâmbet! 

Plătesc eu 🙂

Anca.