Dialoguri cu oameni care inspira – Catalin Somfalean
În existența unui om sunt esențiale intersecțiile cu alți oameni, cu alte gânduri și moduri de a trăi acest timp pe care-l numim frumos, viață.
Cătă Șomfălean este un om și un antreprenor pe care-l admir pentru stilul direct și sincer, pentru determinarea și modul în care-și apropie oamenii și-i face să lucreze împreună, într-un domeniu în care loialitatea angajaților este destul de fragilă. Departe de orice formă de infatuare – în realitate o alegere conștientă și nu una moștenită din ADN-ul de sibian, cum îmi place mie să zic – Cătălin are un mod inedit în care se conectează autentic cu omul din fața lui.
Conversația de mai jos este lejeră și atinge atât aspecte legate de mentalitatea și provocările din antreprenoriat, Dincolo de pasiunea comună pentru business, performanță și FC Barcelona, Cătă este un antreprenor bine ancorat în realitate, pe care-l găsești mai tot timpul înconjurat de oameni. Nu ezită să spună cumva blând când o iei pe arătură, să te îndrume când căile antreprenoriatului devin încâlcite. Și e întotdeauna acolo, dacă ești printre norocoșii pe care-i numește prieteni.
Conversația cu intersecții de nuditate emoțională o regăsești în format audio mai jos.
“Suntem colegi in firma asta. Nu este un singur lider. Oricine poate veni cu o idee pe care o dezbatem.”
“Nu am avut niciun mentor cunoscut. Tatăl meu îmi este mentor.”
TEME ABORDATE ÎN DISCUȚIE:
- Care sunt modelele sau oamenii care l-au inspirat?
- Cum se asigură că noii angajați sunt potriviți pentru echipa Innobyte.
- Care este o decizie pentru care se felicită?
- Care este ADN-ul unui antreprenor?
- Ce l-a ajutat în cei 13 ani de antreprenoriat?
- Care este decizia pe care a luat-o și pentru care se felicită cel mai mult?
- Care este cel mai prețios sfat de business pe care l-a primit și de la cine?
- Ce sfat și-ar da lui, cel de acum 10, 20 de ani în urmă?
- Ce ar face dacă n-ar fi …antreprenor?
“Nu am oameni care-mi raportează, ci care-mi sunt colegi. Nu angajez oameni care știu doar să programeze, ci caractere. Care știu și care pot învăța să programeze.”
Pe Cătălin Șomfălean il puteti urmari pe profilul sau de LinkedIn. Oamenii împreună cu care ajută afacerile să crească prin tehnologie, sunt pe site-ul Innobyte. Misiunea Innobyte este să ofere înaltă performanță prin soluții scalabile și inovative de dezvoltare web, mobile și eCommerce.
Care sunt provocările pe care le ai tu ca antreprenor sau manager al unei organizații sau echipe?
Ce te-a inspirat din această discuție? Care este o idee care poate genera impact în echipa ta sau în felul în care conduci afacerea?
Întreabă-ne și îți putem fi alături în provocările pe care le ai sau rezultatele pe care ți le dorești.
Anca.