Deadline? Nu…Dreamline
Azi a nins. Prea devreme zic unii…la timpul potrivit, zic eu
M-am bucurat, pentru mine primii fulgi înseamnă bucurie. Mă uitam însă, puțin melancolică, la stratul de zăpadă pus pe scaunul de ratan de pe terasă. M-a dus cu gândul că așa facem și cu visurile noastre.
Visurile mele.
Despre viitor și ce-mi doresc discutasem și aseară, într-o ședință de coaching cu Alina. O aud și acum, în momentul în care-I înșiram cu destul talent, ce voi face și cum voi îndeplini visuri mărețe, zâmbitoare:
Păi, văd că tu știi foarte bine ce ai de făcut și știi și cum. Ai și un deadline pentru ce-ți dorești?
Pentru câteva secunde bune….m-am blocat. Mi se întâmplă destul de rar.
E semn că ceva în mine s-a deranjat, văd din secunda asta cumva diferit lucrurile …si-mi răstoarnă puțin zenul.
Dar e de bine, ador oamenii care-mi dărâmă zidurile, care mă fac să văd culori acolo unde eu văd doar nuanțe de gri.
Doamne, dar cum de nu mi-a venit și mie asta? După câte obiective am trasat și câte rezultate am avut în urma lor. Câteodată, sunt oarbă…mi-am zis.
Las să se așeze praful peste visuri, apoi zăpada, să le bată vântul, uneori poate chiar să le scoată din rădăcini. Și astfel trec mai multe anotimpuri.
Din acea seară de coaching cu Alina, gândul mi-a rămas agățat acolo. Parcă mai era ceva de descoperit, ceva care a rămas cumva neterminat.
Deadline…
Cuvântul ăsta mi-a făcut uneori viața amară. Și mai cunosc pe câțiva cărora nu le-a adus nici lor bucurii.
De unde vine el?
Odată, demult, înanumite închisori – era o linie – linie pe care dacă un deținut o depășea, era împușcat.
Regula asta nu mai e demult valabilă..…dar a rămas, ca un stigmat –teama.
Teama de a nu depăși un termen stabilit de alții pentru noi, de a nu duce un proiect la capăt.
Este incredibil cât de mult timp dedicăm împlinirii unor task-uri, cât de multă atenție acordăm acestor limite de timp. Și…cum nu aplicăm aceeași strategie de success și sufletului nostru. Cum găsim mereu și cu talent scuze și motive de amânare.
Câteodată, mă trezesc că a trecut așa de mult timp, că a îmbătrânit chiar visul. Socotesc uneori, că era adecvat acelei vârste și acelei societăți …dar nu și acesteia, de aici și acum.
Poate că ar fi indicat să mă opresc din goana aceasta nebună și să văd cât de scurtă și fragilă e viața.
Și atunci, mă întreb și te întreb și pe tine:
Ce n-ai făcut încă și-ți dorești, astfel încât viața ta să aibă culoare și sens?
Ce ai amânat să faci, să fii – atât de mult, încât acum, parcă doare?
Dar te rog, stabilește-ți un deadline. Unul care să-ți dea viață, nu unul care ucide…
Mai mult decât atât, spune-mi ce te-a împiedicat până acum . Poate găsim împreună, soluții.
Pentru mine, cuvintele și emoțiile sunt importante. Iar deadline, e un cuvant care-mi generează stress. Poate că și ție.
Așa că am inventat un nou cuvânt: DREAMLINE.
Este momentul când depășești linia, după ce ștergi praful de pe visurile tale, când riști să prinzi aripi și să zbori spre ceea ce te face fericit și împlinit.
Îți reamintesc doar trei dintre întrebările care pe mine m-au ajutat enorm și pe care le poți folosi și tu:
Ce-ți dorești și n-ai făcut încă, astfel încât viața ta să aibă sens?
Ce ai amânat să faci sau să fii – atât de mult, încât acum, parcă doare?
Și…
Care e DREAMLINE-ul pentru ceea ce-ți dorești? Și care este primul pas pe care-l vei face?
Te las acum să răspunzi celor trei întrebări care-ți vor schimba… cel puțin zâmbetul fiecărei dimineți.
Dă-mi un semn dacă îți place noul cuvânt inventat sau povestea emoțiilor transmise de câțiva fulgi de nea.
Îți dau voie să-l folosești, înaintesă-l înregistrez la OSIM.
Anca.
Cea care-și pune în aplicare visurile.
