Coach-ul, partener al explorării personale

Coach-ul, partener al explorării personale

Interviu realizat de Adriana Roman si publicat pe site-ul www.adrianaroman.ro

Anca, lucrezi de ani buni în segmentul de coaching pentru echipe și individual cu acei oameni care vor o schimbare în viața lor.

Te auzeam spunând la un moment dat că ”sunt amânări care încep să doară”. Ce amânări de-ale oamenilor încep să declanșeze suferința?

Da, cumva tema aceasta a amânărilor, a lucrurilor dorite dar nefăcute, a emoțiilor îngrădite și nelăsate să se manifeste, a pasiunilor în jurul cărora doar s-au imaginat povești de succes și a relațiilor “ce-ar fi putut să fie”, o întâlnesc destul de des.

Suferința e declanșată de mai multe feluri de amânări. Fie că stai într-o companie și lucrezi ceva ce nu-ți face plăcere sau cu care nu te identifici, care nu-ți pune în valoare calitățile. Fie nu ieși dintr-o relație care nu este potrivită, fie că nu te exprimi așa cum dorești, ci respecți anumite conveniențe sociale cu care nu ești tocmai de acord. Sau pur și simplu amâni să te cunoști pe tine cel autentic,  diferit de ceea ce lumea din jur sau doar cei apropiați se așteaptă ca tu să fii.

Cum ne putem da seama dacă suntem într-un moment ”suferință” al vieții noastre?

Foarte simplu. Se simte. Ești parcă mereu într-o căutare a ceva. Faci greu alegeri, iei decizii după ce amâni mult ți te consulți cu alte persoane.  Nu prea vrei să încerci activități noi, multe aspecte se întâmplă așa, într-o zona de “trebuie”, în loc de “îmi doresc, îmi face plăcere, fac cu pasiune și entuziasm”.
Ne putem da seama dacă suntem într-un moment de suferință, întrebându-ne sincer și profund: 

Care este viața pe care mi-o doresc?

Ce întrebări ne pot ajuta să ne clarificăm acele aspecte care ar trebui schimbate?

Nu întrebările sunt totul, deși într-un anumit context în care există încredere, deschidere, asumarea responsabilității pentru toate acțiunile noastre și rezultatele lor, ajută mult.
Într-o ședință de coaching care nu se bazează pe o prezență deschisă și profundă, marcată de un respect și o înțelegere lipsită de orice judecată – aceste întrebări profunde își pierd din relevanta. Planurile de acțiune cele mai eficiente se împotmolesc, rezultatele devin superficiale. De ajutor este să începem să ne întrebăm mai des:

Ce îmi doresc eu cu adevărat? (de la mine, de la echipă, de la această afacere, de la această relație/parteneriat..?).
După ce tânjește sufletul meu?

Și de aici încolo este o explorare a propriilor aspiratii, care merită ceva mai mult timp și consistență. Iar aportul unei persoane care să te ghideze este de cele mai multe ori, extrem de impactant.

Spune-mi ce metode de coaching folosești pentru a-i ajuta pe oameni să își îndeplinească obiectivele?

Prima dată îmi folosesc starea de prezență profundă. Sunt acolo pentru ei, uitându-mă la fiecare persoană care are deja tot ce-i trebuie să obțină ce vrea, doar că acum nu-și mai amintește sau e într-un moment de șovăială. Iar aceasta are efect transformator.

Ascult mult și mai ales ”ceea ce nu se spune”. Acolo este de multe ori răspunsul oamenilor, în cuvintele nespuse.
Am încredere și multe persoane îmi zic că în prezenta mea capătă și ei încredere, determinare, entuziasm. Mă bucură mult asta.

Fără a minimiza rolul tehnicilor, care sunt  importante, în funcție de persoana din fața mea, echipa cu care fac coaching de echipă, folosesc metode diferite. Coachingul sistemic este preferatul meu. Folosesc și metode de diagnoza personală și de echipe, Delegative Process, stiluri de gândire și comportamente din 3 modele diferite. Elemente din Analiză Tranzacțională si Programare Neuro-Lingvistică (NLP).
Iar pentru anumite pattern-uri de oameni care sunt analitici, instrumentele creative de coaching Points of You, cardurile mele de coaching și folosirea desenului și a obiectelor – fac minuni.

Sunt obiectivele greu de îndeplinit fără ghidarea unui Coach?

Depinde despre ce fel de obiective vorbim și ce structură au persoanele care și le asumă. ☺

Aș zice mai degrabă așa: Obiectivele sunt mult mai ușor de îndeplinit atunci când ai alături un coach. Adică o persoană care te susține și te însoțește în drumul tău, uneori mai facil, uneori mai cu obstacole, către ceea ce-ți dorești.
Lucrez cu oameni în ședințe de coaching de echipă, cât și individuale, și din practică am observat că uneori aceste obiective sunt văzute –  ori atât de mărețe încât sperie și mai mult îndepărtează de la a face primii pași, ori sunt obiective care sunt puse doar de dragul de a avea un obiectiv, că așa zic anumiți speakeri motivaționali.

Sunt obiective care, ori sunt extrem de neclar definite, ori nu au nici un atașament emoțional, nici o dorință arzătoare care să-l colinde pe deținător noaptea.

Mai sunt și obiective care întrețină o mască socială, un statut, nu însă și dorința autentică a persoanei. Iar de aici până la neasumarea niciunui pas, sau a unor pași foarte timizi, lipsiți de pasiunea unei idei care să cucerească sau a unui vis care a ajuns la maturitate – nu mai este decât foarte puțin.

Sunt persoane care știu foarte clar și spun coerent ce-și doresc. Sunt împiedicați de câteva obstacole mici, văzute de ei ca mari, de anumite credințe care fac tot atât de rău persoanei precum ai pune acid clorhidric la rădăcina unei plante.

Aici intervine coach-ul, fiindu-i persoanei asemeni terenului fertil în care e necesar să crească plăntuța. Sau chiar lumina și apa de care are nevoie pentru a crește.

Putem cu adevărat să ne reconfigurăm viitorul?

Cred că ne naștem cu o amprentă genetică, cu un ADN care spunem că ne ajută sau nu să realizăm un viitor luminos. Nu cred că viitorul e scris la naștere sau dinaintea ei. Cred în evoluție, în capacitatea fiecăruia de a-și croi destinul și a traversa viața asa cum și-o dorește și cum are curajul și libertatea să o facă.

Eu nu m-aș lega de un istoric sau de lipsuri din copilărie care nu înlesnesc un potențial avânt. Nu zic că nu ajută să ai un mediu propice în care să crești de mic, cu o mentalitate flexibilă, cu susținere emoțională și confort psihologic. Ajută foarte mult. Dar nu sunt cauza insuccesului unora. Poate doar scuzele ☺

De ce zic asta? Pentru că sunt una dintre multele persoane cunoscute care nu s-au împiedicat de aceste istorii mai puțin prielnice. Dimpotrivă, ele stau foarte frumos la temelia oamenilor de acum, integrate, aducând un mare plus de onestitate, modestie și autenticitate omului.

Eu spun altceva: Avem în noi tot ce ne trebuie pentru a reuși, doar că uneori nu vedem resursele, nu întrezărim căile sau vedem prea multe și nu avem claritatea drumului. E posibil sa fim într-o perioadă cu o ceață mai densă, un fel de confuzie care ne face mai șovăielnici. Aici intervine coach-ul și coachingul.

Ce anume ține visurile oamenilor ascunse/pe loc?

De cele mai multe ori, teama de judecată din partea oamenilor din jur. Dacă noi oamenii am trăi într-o lume lipsită de judecată, eu cred sincer că multe destine ar arăta acum într-un cu totul alt mod. Și lipsa de încredere în forțele proprii împreună cu suportul inexistent din partea celor dragi sau apropiați. E necesar să ai ceva curaj să fii lângă cineva, așa, chiar și cu sufletul, când pornește spre un drum abia creionat. Cumva senzația mea, știind că generalizez acum, este că suntem mult prea individualiști. Ne oferim să ajutăm și să sprijinim persoane doar atunci când ni se cere și o facem de cele mai multe ori pe termen scurt ți așteptând o oarecare recompensă.

Cum arată oamenii care au ajuns la conștientizări profunde în timpul procesului de coaching?

Luminoși, echilibrați. Îi văd cum au claritatea drumului și a pașilor de urmat așa cum nu au avut-o niciodată până atunci. Îi simt mai înalți, pentru că nu mai au apăsarea greutăților, a presiunilor, a indeciziilor care dor, a conflictelor din suflet și a condiționărilor exterioare.
Se simt ca și cum primesc cel mai frumos cadou.
Arată, cum îmi place mie să spun și mai ales să arăt în workshop-uri: de la mijloc în jos – împământați în valorile lor, cu stabilitate, cu rădăcini puternice care le dau echilibru și de la mijloc în sus – liberi, ușori, înalți, ca și cum ar zbura spre visele lor.

Ce cursuri/workshop-uri ai creat pentru cei care doresc să treacă la nivelul următor cu viața lor?

Cele mai dragi mi-s workshop-urile de coaching pe care le fac atât în Timișoara cât și în țară, adresate atât mediului business, echipelor cât și cele adresate fiecărui om care-și caută “mai binele”, semnificația în viață, sau modalități de a relaționa mai bine cu ceilalți și cu sine. Și bineînțeles, Școala de Coaching, în urma căreia, așa cum zice o bună prietenă: “Viața mea se împarte înainte de a începe formarea și după ce am terminat formarea în coaching.”

Dar pentru echipe, ai creat vreun curs sau o metodă inovativă care aduce schimbările dorite?

Da, sunt foarte creativă și inovatoare ☺

Tango Leadership este un workshop care se bazează pe principii de leadership și lucru în echipe, puse în valoare prin paralele inedite cu pașii tangoului argentinian.
Este gândit pentru persoane fără experiență în dans și aduce conștientizări valoroase asupra formării încrederii și responsabilității comune pentru obținerea rezultatelor. Participanții experimentează leadership-ul într-un mod cu totul inedit!

Iar în workshop-urile Management & Coaching League, participanții au experiența antrenării unei echipe de fotbal, având în acelaşi timp, obiectivul îmbunătăţirii performanţelor echipei.  Dezbaterile efervescente pe marginea setării obiectivelor, a alegerii celor mai potriviți jucători și a modalității de motivare a acestora, sunt similare preferințelor de management folosite de manageri sau team-leaderi. Plus că este extrem de interesant să înveți strategii și modalități de a performa de la Simona Halep, Roger Federer cât și  de la antrenori și jucători de top ca Pep Guardiola, Jose Mourinho, Messi si Sir Alex Ferguson sau marii performeri din sporturi diferite.

Anca, îți mulțumesc pentru aceste răspunsuri. Sunt sigură că vor trezi anumite conștientizări.
Pe Anca o mai găsim și pe   www.markantconsult.ro

Să ne fie de folos, tuturor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Site găzduit și dezvoltat de ServHost.ro